BRÂNDÚȘĂ s.f. „plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește la începutul primăverii (Crocus heufellianus); plantă erbacee cu flori galbene-aurii, care înflorește la începutul primăverii (Crocus aureus, Crocus moesiacus); numele altor plante cu rădăcina bulboasă și flori în formă de pâlnie (Colchicum autumnale, Crocus banaticus) – crocus, colchique, safran des fleuristes” 1494 (antrop. Brândușe, DERS; ca apelativ, c.1650, Anon. Car.), var. (rar) brândúș s.m.

Et. nes., probabil el. de substrat G. Giuglea, DR 3, 1923-1924, 567-573 (care propune i.-e. *gurendh- „a se umfla”, considerând bulbul ca notă comună a plantelor numite brândușă), Pușcariu, LR I, 176, Russu, Etnogeneza, 269–270 (care propune o bază i.-e. *bhre-m-, *bhre-nd-, cf. lat. frons, -dis, v.germ. de sus brom, v.isl. brum „mugure”, de la *bher- „a fi proeminent”, observând că evoluția gu>b nu este de așteptat într-o limbă satem, cum pare a fi fost traca), Rohr, KREW // ← *blândușă ← blând CDED I, 25-26; posibil lat. *brundusia Philippide, ILR, 64; lat. *blanducia < blandus „blând”, cu l>r ca și în ptg. brando LM; scr. brnduša Densusianu, HLR I, 363; ucr. brenduška, rus. brundyška, scr. brnduša, bg. brenduški, brenduška SDLR (dar fonetismul acestor forme, cu ‑n- în finală de silabă, arată că nu pot fi vechi în slavă, ceea ce susține împrumutul din rom.); cf. bg. brenduška, scr. brnduša DEX; et. nec. (cf. scr. brnduša) DA; et. nec. TDRG1.

Fam.: brândușél1 s.m. „brândușă de toamnă (Colchicum autumnale)” 1906 (Panțu, Pl.) ← brândușea sau ← brânduș; brândușéle s.f. pl. (dim.; sg. brândușeá sau brândușícă) 1885 (Teodorescu, P. P. 572); brândușíță s.f. (dim.) 1892 (Hodoș, P. P. 118).