Cuvintele sunt grupate în familii lexico-etimologice: articolele de dicționar cuprind un cuvânt-titlu și familia acestuia, ansamblul cuvintelor aflate într-o relație etimologică (semi)transparentă formal și semantic cu acesta: creații interne, împrumuturi analizabile sau calcuri. Cuvintele discutate într-un articol (intrări și componente ale familiei) sunt scrise cu bold, iar variantele lor sunt scrise cu italice. Este indicat și accentul, în cazul cuvintelor cu mai mult de o silabă.
Structura unui articol de dicționar este următoarea:
(i) Primul paragraf: cuvântul-titlu (scris cu majuscule), urmat de indicarea categoriei gramaticale, indicații de răspândire, definiție, traducere în franceză, primă atestare, sursa primei atestări, variante (inclusiv variante „etimologice”, datorate unei alte surse directe decât cea a cuvântului-titlu). În cazul cuvintelor cu grafie străină, este indicată și pronunția.
(ii) Etimologia: sunt prezentate atât soluțiile acceptate, cât și alte propuneri existente în dicționare de referință sau în lucrări de specialitate. Soluțiile etimologice considerate puțin plauzibile sau inadmisibile sunt listate după simbolul „//”. Ori de câte ori este cazul (respectiv pentru situațiile care presupun diverse analogii sau pentru variantele etimologice), un paragraf separat este dedicat etimologiei variantelor cuvântului-titlu. Soluțiile etimologice propuse pentru prima dată în acest dicționar sunt marcate cu semnul „º”. În situația în care originea cuvântului este clară și nu au existat controverse în privința ei, nu se mai indică sursele care au propus originea respectivă. Ca inovație specifică acestui dicționar, este reconstituit, în sens invers, traseul etimologic al etimonului indirect sau îndepărtat, cu observații de ordin formal, semantic și, uneori, enciclopedic, până la sursa lexicală directă a cuvântului-intrare.
(iii) Familia de cuvinte (de tip lexico-etimologic): cuvintele incluse în familie sunt listate în ordine alfabetică, scrise cu bold. Și în cazul acestora se indică succint categoria gramaticală, răspândirea, sensul, prima atestare, sursa acesteia și eventualele variante (scrise cu italice). Apoi, pentru cazul în care cuvântul respectiv nu este derivat în română din cuvântul-titlu sau dacă există și alte soluții etimologice, se prezintă etimologia, marcându-se cu semnul „←” proveniența lui din alt cuvânt românesc (care aparține aceleiași familii etimologice) și cu semnul „<” proveniența dintr-un cuvânt străin. La fel, dacă situația o impune, sunt indicate și explicații referitoare la originea variantelor.
(iv) Alte cuvinte înrudite etimologic cu cuvântul-titlu, dar care, din motive formale sau semantice, nu au fost incluse în familia de cuvinte, sunt indicate la sfârșitul articolului prin „cf.”. Acești termeni sunt ordonați alfabetic, cu unele excepții: termenii înrudiți mai îndeaproape (de ex., proveniți de la un derivat francez al unei baze latine) și cei care reflectă direct baza lexicală a întregii serii sunt plasați înaintea celorlalți. Indicația „dublet etim.” se folosește pentru dubletele etimologice la care unul din componente este moștenit. Semnalarea cuvintelor înrudite prin „cf.” a fost evitată atunci când baza etimologică este nesigură, existând mai multe soluții posibile, dar niciuna foarte probabilă.
Precizări cu privire la inventarul lexical
Nu sunt incluse în dicționar derivările și conversiunile cu un grad foarte înalt de productivitate decât în cazul în care ele sunt asociate unor sensuri speciale. Astfel, (i) la derivarea postverbală nu sunt indicate sistematic abstractele nominale în -re („infinitivul lung”), adjectivele participiale și formele negative ale infinitivelor lungi sau ale participiilor (de ex. albire, albit, nealbire, nealbit); (ii) la conversiunea adjectivelor nu sunt indicate adverbele (cu excepția cazului când forma este mai ales folosită adverbial), nominalizările cu sensul „persoană care are calitatea x” (de ex. un deștept, un ciudat) și cele cu sensul „faptul de a fi x” (de ex. albul, răul). Toate aceste derivate regulate sau cuvinte formate prin conversiune au fost însă introduse în dicționar atunci când au sensuri speciale.
De asemenea, dintre cuvintele înregistrate în Dicționarul Limbii Române, le-am omis pe acelea a căror existență reală în limbă nu a putut fi confirmată, fiind vorba de cuvinte preluate necritic din dicționarele de neologisme sau din Dicționarul Limbei Române al lui A. T. Laurian și I. C. Massim, dicționare care uneori introduc cuvinte din limbi străine (latină, franceză) fără o circulație reală în limba română.
Notă terminologică
Prin „limbaj infantil” (vezi și „termen infantil”, „vocabular infantil”, „creație expresivă infantilă”) se înțelege limbajul folosit de adulți cu copiii mici, imitând vorbirea acestora, caracterizat prin repetarea unor silabe deschise (ex. mama, tata, pipi), numit de Andrei Avram „limbaj copilăresc”.