BUȘ1 [ar. buș, búșur, búștu „pumn; lovitură cu pumnul; (în expr. adunat ~) ghemuit”; mr. buș „pumn; lovitură cu pumnul”] s.m., s.n. „(în expr. de-a búșile(a), de-a búșele(a), de-a búșa, (înv.) a búșile, în (patru) buși) pe brânci; (înv.) lovitură cu pumnul; pietricică folosită într-un joc de copii, (în formele búșile, búșii, de-a búșii) numele acestui joc – (dans les expressions de-a búșile(a), de-a búșele, a búșile, în (patru) buși) à quatre pattes; (vieilli) coup de poing; petit caillou utilisé dans un jeu d’enfants, nom de ce jeu” c.1650 (expr. a búșile, Anon. Car. 71; cu sensul „lovitură cu pumnul”, 1686, Dosoftei, V. S. martie, 47v); CADE notează și un sens „bulgăre” (Mold., Ban.), care se poate datora confuziei cu bruș.

Et. nes., posibil el. de substrat, cu un sens inițial „umflătură (de formă rotundă)”, înrudit cu alb. (m)bush „a umple, (refl. și) a se împlini la corp, a se îngrășa”, mbushje „umplutură, încărcătură”, de la i.-e. *bheu-s- „a umfla (suflând)” N. Saramandu, SCL 1987, 130-133, RO, 155–161 // ← buși CDED II, 35, SDLR, CDER 1225, DEX, Rohr, KREW (problematic deoarece dialectele sud-dunărene nu au un verb buși); ← buf!, cf. a buși TDRG.

Fam.: bușoáică s.f. „pietricică folosită la jocul în buși” 1906 (Pamfile, J. I, 4); bușós adj. (Ban.) „grunțuros, bolovănos” 1931 (CADE); nabúșilea adv. (Ban.) „pe brânci” 1896 (Jb. III, 321) ← în + a bușele + -a adverbial.