CÂRLÍG [ar. cărlíg, cârlíg, căríg; mr. cărlíg „bâtă ciobănească cu capătul încovoiat”] s.n. „piesă (de lemn sau de metal) cu un capăt îndoit, de care se atârnă sau se prinde ceva; bâtă ciobănească cu un capăt încovoiat, cață; mlădiță de viță de vie – croc, crochet, hameçon; houlette (pourvue d’un crochet); plant de vigne” 1389 (top.), var. cărlíg.

Et. nes., probabil el. de substrat (< i.-e. *(s)ker- „încovoia, îndoi”, cf. lat. curuus „curbat”, gr. κυρτός „curbat, încovoiat”, alb. kërrus, kurrus „a încovoia”) Russu, Etnogeneza, 294 (termenul există în majoritatea limbilor balcanice, unde poate proveni din rom. sau din substratul comun) // Termen turco-tătar, cf. kyrla „a încârliga”, kyrlagan „care are un vârf, un cârlig”, kerilmek „a se întoarce” Densusianu, ALP II, 152; cf. v.sl. krivŭ „strâmb” CDED II 43; cf. rus., pol. karlik „pitic” SDLR; creație expresivă, cf. bârliga, vârliga CDER 2029.

Fam.: cârlánță s.f. (hapax) „furcă sau cârlig cu care se scoate gunoiul din case” 1896 ← cârlig, modificat după derivatele în -(o)anță; cârléb adj. (Ban., despre berbeci) „cu coarnele răsucite” 1885, et. nes., din aceeași bază ca și cârlig; ar. cârlibánă s.f. „cârlig la capătul unei prăjini folosite de păstori pentru a prinde oile” 1901 ← *cârligană (← cârlig) Papahagi, Basme, sau din aceeași bază ca și cârlig; cârlibónț s.n. (Trans.) „vârful cârligului la prăjina de scos apă din fântână” 1906, probabil ← *cârligonț (← cârlig) SDLR sau înrudit cu cârleb (DA), ar. cârlibană; cârlibúșă s.f. (Hațeg) nume de capră 1915 ← [capră] cârlebă; cârligá vb. „a (se) îndoi ca un cârlig, a (se) încovoia” 1584 (top. Cârligata); ar. cârligár s.n. „cârlig” 1928; cârligáș s.n. (dim.) 1921; cârligát1 s.n. (abstr.) 1929 ← cârliga; cârligát2 s.m. (bot.) 1906 ← cârliga; cârligátă s.f. (bot.) 1829 ← cârliga; cârligătór adj. 1929 ← cârliga; cârligătúră s.f. „cotitură” 1426 (top.) ← cârliga; cârligățeá s.f. (bot.) 1885 ← cârligată; cârligățícă s.f. (bot.) 1885 ← cârligată; cârligeán s.m. „hoț, tâlhar” 1902; cârligél s.n. (dim.) 1870; cârligioáră s.f. (bot.) 1906 ← cârligior; cârligiór s.m. (bot.) 1906; cârligúț s.n. (dim.) 1892; cârlioánță s.f. „cârlionț (unealtă de pescuit)” 1884, sg. refăcut din pl. cârlioanțe al lui cârlionț; cârliónț s.m. „șuviță de păr încrețită, zuluf”, s.n. „unealtă de pescuit”, var. cărlăónț, cârlión, scărlăónț, scărlăúnț (și „capăt al scândurilor unei cișmele”), scârlăónț, scârliónț, zgârlăúnte, zgârliónț 1830 ← *cârligonț (← cârlig) SDLR, cf. cârlibonț DA // et. nec. DEX; cârlionțá vb. (despre păr) „a se încreți” 1847 ← cârlionț; cârloánță s.f. (Bih.) „clanță” ← cârlioanță sau cârlionț, infl. semantic de clanță; încârlicățél adj. (dim.) 1885 ← încârligat, adj. part.; încârligá vb. „a (se) îndoi ca un cârlig, a (se) încovoia” 1825 (var. încârlibá), var. încârlombá; var. încârlomba infl. de cloambă DA; încârligát s.n. (abstr.) 1929 ← încârliga; încârligătór adj. „care se încârligă” 1929 ← încârliga; încârligătúră s.f. (abstr.) 1929 ← încârliga; încârlionțá vb. „(despre păr) a se încreți” 1839 (Ș. Stoica, Osândit, 83) ← cârlionț; încârlionțí vb. „(despre păr) a se încreți” 1910 ← cârlionț.