CIUR1 [ar. țir, mr. čur, ir. čur] s.n. „unealtă prevăzută cu o sită, pentru cernut pleava, gunoiul, neghina etc.; (p. ext.) cerc de lemn folosit pentru țesut, gherghef; (Trans.) broderie cu găurele; a doua cavitate a stomacului rumegătoarelor – crible, trémie, tamis; tambour à broder; broderie à jour; bonnet (second estomac des ruminants)” 1508, var. cer3.

Lat. cībrum (< crībrum, prin disimilare; atestat în CGL V 59, potrivit CDDE 364; neatestat potrivit REW 2324), cf. sd., calabr. (< cirībrum), it. de N, ret., fr. (< crīblum), it. de S, sp., ptg. (< crībum) REW 2324. Ar. țir ← *țiur (< cībrum) º (mai puțin probabil: < lat. *cīrum < cībrum DDA).

Fam.: ciurá vb. (înv.) „a trece prin ciur, a cerne; (Trans.) a broda” c.1650 < lat. *cībrāre < crībrāre CDDE 366, DA, cf. it. dial., eng., fr., occ., sp., ptg., sd. REW 2322 sau ← ciur1 CDER 2093; ciurár s.m. „persoană care face sau vinde ciururi; persoană care cerne cu ciurul” 1691-1697 < lat. *cībrārius < crībrārius CDDE 365, DA, cf. fr., sp. REW 2323, sau ← ciur1 SDLR, CDER 2093; ciuráș s.n. (Ban.) „lingură mare din tinichea, cu găvanul ciuruit, cu care se scoate urda din căldare” 1907 (CDDE glosat couloire, passoire, interpretat greșit în DA ca însemnând „coridor, gang”); ciurát s.n. (abstr.) 1931 ← ciura; ciurăríță s.f. „soția ciurarului” 1825 ← ciurar; ciurătúră s.f. (Ban.) „broderie cu găurele” 1885-1890 ← ciura; ciurél1 s.n. (dim.) 1847; ciurícă3 s.f. „broboadă femeiască” 1884, var. ciríc3 s.n.; ciurișór s.n. (dim.) 1899; ciur-pétec s.m. (pop., peior.) „îmbrăcat cu haine occidentale, de oraș” 1905 ← ciur1 + petec (= petic); ciúru-búru (Trans.) interj. care imită sunetul făcut când se cerne cu ciurul 1914; ciuruí1 vb. „a trece prin ciur, a cerne; (fig.) a cerceta, a examina, a lămuri; a găuri” 1691-1697, var. ciurăí1; ciuruiálă1 s.f. „ciuruire; materia separată prin ciuruire” 1868 ← ciurui1; ciuruít1 s.n. (abstr.) 1885, var. ciurăít1 ← ciurui1; ciuruitoáre s.f.pl. „găurelele de la gura ulciorului” 1901-1903 ← ciuruitor; ciuruitór1 adj., s.m. „care ciuruie” 1840 ← ciurui1; ciuruitúră1 s.f. „ciuruială” 1893 ← ciurui1; înciurá vb. „a ciura” 1901 ← ciura sau ciur.