CIUNG adj., s.m., s.n. „(despre persoane) fără o mână, care nu are o parte din braț sau un braț întreg; cu o mână paralizată, strâmbă sau mai scurtă decât cealaltă, mutilată; (vită) cu un corn rupt, ciut; (copac sau pădure) cu crengile rupte și frunzele căzute; (s.m., rar s.n., pl. ciungi, ciunguri) arbore, brad, molid uscat, rămas în picioare – manchot; ayant une main paralisée ou déformée, mutilée; écorné; (arbre) tronqué, ébranché, séché sur pied” 1400 (top.).

Et. nes., probabil el. de substrat (cf. alb. cung, sung „ciot, buturugă”, cungoj „a tăia ramurile, a amputa, a ciunti”, i cungët „ciung, amputat”), intrat în latina apenino-balcanică, cf. it. cionco „mutilat, schilodit” DA („cuvântul se mai găsește la albanezi și la italieni, fără ca originea lui să fie clară”). Baza ču(n)- se găsește într-o serie mai largă de cuvinte având sensul „amputat, retezat”: ciump, ciunt, ciut1, ciot. // Formație expresivă comună mai multor limbi, cf. alb. çunk „invalid”, it. cionco, magh. csonka CDER 2087, SDEM 493 (probabil); cf. magh. csonk CDED II 491.

Fam.: ciungár s.m. „om care taie crengile unui copac; arbore cu vârful rupt sau putred” 1885-1890; ciungáră adj.f. „(oaie) cu cornul rupt” 1885-1886; ciungărá vb. „a mutila, a ciunti” 1870 ← ciungar; ciúngără s.f. (Trans.) „oaie cu coarnele tăiate” 1928 ← ciungară (cu regresiunea accentului după ciung); ciungărí vb. „a mutila, a ciunti” 1806 ← ciungar; ciungărít s.n. (abstr.) ← ciungări; ciungăritúră s.f. „mutilare, ciuntire” 1857 ← ciungări; ciungí vb. „a reteza (mâinile), a mutila, a ciunti” 1837, var. cingí; ciungíe s.f. (înv.) „handicap, lipsa unei mâini” 1705; ciungitúră s.f. „pădure de trunchiuri retezate” 1774, var. cingitúră ← ciungi; ciungúț s.m. „ramură” 1925.

Cf. ciomp, cionc1, cionc2, cioncáș, ciot, ciump, ciunt, ciut1.