CNEAZ s.m. „(în Evul Mediu, în țările române) conducător al unui sat, jude; (înv., Munt.) țăran liber; prinț rus, (înv., Mold.) prinț – (au Moyen-Âge, dans les principautés roumaines) chef d’un village; (vieilli, Valachie) paysan libre; prince russe, (vieilli, Mold.) prince” 1623 (DIR B IV 262; în doc. slavo-române, cu sensul specific românesc „țăran liber”, 1558 DERS), var. cneaj, cnej, cnez.

Slavon kŭnędzĭ, k(ŭ)nęzĭ (< got. *kunings „rege”, cf. v. germ. de sus kuning, germ. König, v. nord. konungr, ol. koning) E. Petrovici, DR 10, 1943, 348-350, SDLR; pronunția cu ‑ea- pentru v.sl. ę trebuie raportată la deprinderile grafice din Țările Române, unde slova å (=ę) redă în mod regulat fie unul din diftongii e̯a, i̯a, fie vocala a precedată de consoană palatală (ex. çås´ = ceas); din acest motiv, filiera ucr. propusă de DA nu este neapărat necesară. Cu sensul „prinț (rus)” < rus. knjaz´ DA, SDLR, CDER 1798 (CADE: rus. knjaz´ pentru toate sensurile; DEX: ucr., rus. knjaz´ pentru toate sensurile). Var. cnez, în sud-vest, probabil < scr. knez.

Fam.: chinejí vb. (Ban., înv.) „a avea funcția de primar” 1929 (DA) ← chinez2; chinéz2 s.m. (Ban., înv.) „primar al unui sat, judecător comunal”, (Trans., înv.) „prinț” 1812 (var. chenéz, Maior, Ist.) < magh. kenéz CDER 1798 (posibil), eventual și scr. knez DA (sigur), CDER 1798 (posibil); chinezát s.n. (Trans., înv.) „principat, cnezat” 1812 (var. chenezát, Șincai, Hr. I) < lat. neol. kenezatus < kenezus < magh. kenéz º sau ← chenez, chinez2 + -at (DA: formațiune savantă); cneaghínă s.f. (înv.) „soție sau fiică de cneaz, principesă” 1601 (în forma articulată cneaghinea, DIR A I) < slavon knęgyńi, rus. knjaginja; cneájnă s.f. (înv.) „fiică de cneaz, principesă” 1642-1647 (antrop. Cneajna, Ureche, L.) < slavon kŭnęžĭna, rus. knjažna; cnezát s.n. (ist.) „teritoriu aflat sub jurisdicția unui cneaz” 1898 (Enc. rom., s.v. Câmpulung), var. cneját; cnezí vb. „a ridica un boier la rangul de cneaz (prinț)” 1918 (C. Giurescu, „Despre Boieri” 55, în DA); cneziál adj. „referitor la cneaz” 1903 (I. Bogdan, „Despre cnejii români”, apud DA); cnezíe s.f. (înv.) „rangul sau teritoriul unui cneaz” 1743 (var. cnejíe, Neculce, L.).