COLOÁNĂ s.f. „stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze; fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină scrisă; șir vertical (într-un tabel); formație realizată prin dispunerea în adâncime a unor mulțimi (de oameni, animale, vehicule) aflate în deplasare; masă de lichid conținută într-un tub; (în expr. ~ vertebrală) șira spinării – colonne” 1691 (Mărgăritare).

Ngr. κολώνα (< it.) DÎLR, it. colonna (< lat. columna) SDLR, DÎLR, fr. colonne (< lat.) DA, CADE, CDER 2269, DEX // Lat. neol. columna CDER 2269 (pentru atestările din limba veche), TDRG2,3.

Fam.: autocoloánă s.f. (rar) „coloană de automobile” 1974 (RL 19 dec. în DCR1); colonádă s.f. „ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. colonnade; colonétă s.f. (dim.) 1857 (Negruzzi, P. T.) < fr. colonnette; coloníță s.f. (dim.) 1936 (DA); intercolonamént s.n. „distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu” 1951 (LTR1), adaptare a fr. entrecolonnement (creat după lat. intercolumnium); încoloná vb. (despre un grup de oameni, de vehicule) „a (se) așeza într-o coloană, a forma o coloană (de marș)” 1939 (SDLR).

Cf. colonát1, colonél1,2, columélă, colúmnă.