CRĂCIÚN [ar. Crăciún „Crăciun; butuc ars în noaptea de Crăciun”, mr. Cărciúm, Cărciún, Crăciún, Creciún] s.m. „sărbătoarea creștină a nașterii pruncului Isus din Fecioara Maria; (Mold.) colac de Crăciun; (înv.) decembrie – Noël; gâteau de Noël; (vieilli) decembre” 1211 (antrop. Crachun, Drăganu, Rom. 326).

Et. nes., probabil el. de substrat, cu sensul inițial (păstrat în ar.) „buștean care se arde în noaptea de Crăciun”, cf. alb. gheg kërcû, -uni (= tosc kërcu, kërcuri) „buturugă” Çabej, SCL 12, 1961, 313, Brâncuș, VA, 137 (probabil), Mihăilă, CSCA, 89-93; obiceiul de a arde un buștean în noaptea de Crăciun a avut o largă răspândire în Europa, iar derivarea numelui sărbătorii de la acest obicei este atestată în let. bluķa vakars (< bluķis „buștean” + vakars „seară”), alb. nata e buzmit „noaptea bușteanului” (Çabej, loc. cit.). Posibil și lat. creātiō, ‑ōnem „creare, producere, naștere” (< creāre „a crea, a produce, a naște”) A. Densusianu, ILLR 111, Densusianu, HLR I 262-263, Pascu, Beiträge, CDER 2524, DEX, TDRG3, cu finala -une înlocuită prin -un ca în păun < pauōnem, tăun < tabōnem CDER 2524 sau sub infl. lui ajun Densusianu, loc. cit.; din punct de vedere semantic, trebuie plecat de la un sens „naștere” (pe care se bazează numele sărbătorii și în celelalte limbi romanice), care însă nu s‑a moștenit în nicio limbă romanică (creātiō nu s-a moștenit nicăieri, iar verbul creāre s-a moștenit doar cu sensurile „a produce, a rodi, a crește un copil”); explicația evoluției semantice dată de CDER 2524 „creatură” > „prunc” > „pruncul Isus” este neverosimilă. Cuvântul a pătruns din română în limbile învecinate (magh., ucr. dial., bg. dial., slovac de est; v.rus. atestă o formă Koročjunŭ, Koročunŭ „postul dinaintea Crăciunului”, care se poate explica prin analogie cu formele din vechiul fond slav, în care secvenței sud-slave kra- îi corespunde în slava de est koro- Berneker, SEW I 604, Mihăilă, CSCA 92) // Lat. calātiō, ‑ōnem „chemare a poporului de către preoți, la începutul fiecărei luni” P. Papahagi, Conv. lit. XXXVII, 670-672, PEW 407 (cu sincopa primei vocale și pierderea lui -e sub infl. lui ajun), REW 1489; lat. incarnatiō, -ōnem „întrupare” LB; lat. pop. crastīnum (< crastinum < cras „mâine”) „ziua de mâine, a doua zi” (prin opoziție cu ajun „ziua de dinainte”), cu finala modificată după ajun HEM I 615; lat. Christī iēiūnium „postul/ajunul lui Cristos” H. Schuchardt, Literaturblatt für germanische und romanische Philologie, VII (1896) 154; sl. de sud kračun (< lat. creationem) Rosetti, ILR, 555‑560; bg. kračun CDED II 79; cuvânt de origine slavă, derivat de la sl. com. *korčiti „a păși” Vasmer, ESRJ II 336, BER II 726, ESSJ XI 56-58.

Fam.: chișcrăciún s.m.sg. (înv., Trans.) „prima zi a anului” (sens dat de Tamás EW, care corectează sensul „sărbătoarea Crăciunului” dat de V. Bogrea, DR 1, 464) ante 1692 (ms. BAR 4151, f. 333, în DR 1, 464) < magh. kiskarácsony „Crăciunul-mic” (< kis „mic” + karácsony „Crăciun”), adaptat după Crăciun; Crăciuneásă s.f. „soția lui Moș Crăciun” 1893-1896 (Fochi, D. E. 204); crăciuní vb. (Munt.) „a ucide pe cineva prin tăiere (ca porcul de Crăciun); a viola” 1931 (Ciaușanu, Gl.); crăciuníță s.f. „soția lui Moș Crăciun; nume de floare” 1885 (antrop., Teodorescu, P. P.); Crăciunoáie s.f. „soția lui Moș Crăciun” 1893-1896 (Fochi, D. E. 204).