CÚCĂ2 s.f. (Munt.) „coș (la casele țărănești), horn – tuyau, conduit de la cheminée” 1885 (H. XIV 102), var. cuc6 s.n. (Cluj) „capătul de jos al unui jgheab prin care se coboară lemnele de foc – extrémité inférieure d’un coursier à bois”.

Et. nes., probabil modificare semantică a lui cuc5 (= cucă1) „vârf” (cf. DGS, care le tratează în același articol), sau bg. kuk „coș” (DA), care însă nu are o etimologie satisfăcătoare și este comparat cu cuvântul românesc (cf. BER III 83).