CÚCĂ4 s.f. „(Olt., S Munt.) măciucă cu cârlig folosită la pescuit; instrument de pescuit, compus din două lemne îndoite în formă de arcuri și legate cruciș, care susțin o plasă; (Prahova) o parte a războiului de țesut ‒ gaffe; carrelet; partie du métier à tisserˮ 1868 (I. Ionescu, Agr. M. 86).

Bg., scr. kuka „cârligˮ.

Cf. cucunós.