DÓINĂ s.f. „poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă sentimente de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoțită de o melodie – poésie lyrique populaire roumaine accompagnée d’un chant” 1716 (Cantemir, Descr. 141), var. (Mar.) dáină.

Probabil el. de substrat, cf. lit. dainà, let. daĩna „cântec popular” (raportate la verbul let. diêt „a dansa, a cânta”, înrudit la nivel i.-e. cu gr. δίεσθαι „a se repezi spre”, δινεύειν „a se învârti”, sanscr. dīyati „a zbura”, cf. Fraenkel, LEW) Hasdeu, Col. 397, 529, C. Poghirc, în ILR II, 355, DEX, DLR, TDRG3. Sensul „a (se) balansa, a (se) mișca dintr-o parte în cealaltă” se regăsește și în verbul dăina, probabil provenit de la aceeași bază de substrat. // Slovac daina, dana Al. Rosetti, în „Mélanges de philologie offerts à Alf Lombard”, 191-195; posibil de origine expresivă, dintr-o exclamație de duioșie, cf. formele dainá, dăinu-dăiná folosite ca interj. în poezii din Mar. ȘDU8; sl. (scr.) daljina „depărtare”, cf. (pentru formă) scr. haljina > haină, cu evoluția sem. explicabilă printr-un sens „dor”, cf. ptg. saudade „dor” (< lat. sōlitās „singurătate”) CDER 3006; germ. med. don, ton (< lat. tonus) SDLR; derivat de la lat. *dolia „jale, doliu” (cf. it. doglia), cf. dor LM.

Fam.: dăinăí3 vb. „a fredona, a cânta” 1879 (CDED II, 495) ← daină = doină DLR (var. a lui doini) // magh. dalol, danol, dallan CDED II, 495; doinár s.m. (rar) „cântăreț de doine” 1933 (Voiculescu, P. I, 214); doináș s.m. „cântăreț de doine” 1852 (Alecsandri, P. P. I, 37); doinăréț adj. (Buc.) „care cântă frumos” 1960 (Lexic reg. I, 113) ← doini sau ← doină; doiní vb. „a cânta doine” 1870 (Eminescu, „Epigonii”, în O. I, 32), var. (înv.) dăiní3; doinișoáră s.f. (Mold., Trans., dim.) 1885 (Teodorescu, P. P. 276); doinít s.n. (abstr.) 1901 (Săm. I, 253) ← doini; doinitór adj., s.m., s.f. „(persoană) care cântă doine” 1896 (Coșbuc, O. A. II, 78), var. dăinitór2 ← doini; doiníță1 s.f. (dim., Mold.) 1842 (Alecsandri, O. I, 5); doinizáre s.f. (livr.) „abordare facilă a unei piese muzicale, menită să impresioneze” 1975 (M, 1, 34).

Cf. dăiná1.