ADEMÁNĂ s.f. (înv.; Trans.) „dar, mită; camătă – don, cadeau, pot-de-vin; usure” c.1500 (var. adămánă, Psalt. Hur. 97), var. adămán s.n. „cadou – cadeau”.

Magh. adomány „dar” (< ad „a da”) CADE, SDLR, CDER 73, Tamas, EW, 54, TDRG2,3 // ← ademeni HEM I, 305, DA, TDRG1.

Fam.: ademeneálă s.f. (abstr.) 1889 (Sevastos, N. 203) ← ademeni; ademení vb. „a tenta, a atrage pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare” 1698 (Cantemir, D. 133), var. (înv.) adămăná, adămăní ← ademană DA, CADE, SDLR, CDER 73 // lat. ad-a manuo LB; lat. *admanuare (< ad manum „la mână”) HEM I, 305-306; cf. manus TDRG1; ← momi CDED II, 202; ademenít s.n. (abstr.) 1886 (Conv. Lit. XX, 137) ← ademeni; ademenitór adj. „care ademenește” 1807 (var. adămânetóriu, C. Prav. II, 132) ← ademeni; ademenitúră s.f. (abstr.) 1705 (Cantemir, I. I. 740) ← ademeni; neademenít adj. „incoruptibil” 1886 (Vlahuță, S. A. II, 93) ← ne- + ademenit.

Cf. adắu.