BORDÉI1 s.n. „locuință săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie și stuf; (p. ext.) locuință rudimentară, (Brașov) baracă, șopron – sorte de chaumière bâtie en partie sous terre; hutte, baraque” 1595 (top. Bordeáiul, DERS; ca apelativ, c.1650, scris borgil, redare a unei pronunții bord´íl´/borg´íl´, Anon. Car.), var. (înv.) bordeái1, (Ban., sg. refăcut) bordéu2 „cort de țigani”, (înv.) burdéi.

Et. nes.: tipul de referent și lipsa unei surse străine clare (cuvântul se găsește în scr., bg., ucr. și magh. ca împrumut din rom.) sugerează o origine de substrat (ipoteză susținută de Hasdeu, I. C. 418-419, O. Densusianu, GS 7, 1937, 87-90, Russu, Etnogeneza, 266–268, Ivănescu, ILR, 261, Rohr, KREW), dar lipsesc termeni de comparație direcți în alb. sau în alte limbi i.-e.; se poate admite un derivat de la rădăcina i.-e. *bher/bhor(H)- „a lovi cu putere”, care în mai multe limbi este asociată sensurilor „a săpa, a găuri, gaură”, cf. lat. forāre „a găuri, a perfora”, germ. bohren „a găuri”, v.isl. bora „gaură”, arm. brem „a săpa, a găuri”, alb. birë „gaură”, sl. com. *bŭrtĭ „scorbură” (de unde, prin ucr., rom. bortă1), gr. φάρος „plug” (unii din acești termeni sunt citați deja de Hasdeu, I. C. 418-419); Densusianu, loc. cit. propune i.-e. *bherdh- „a tăia”, soluție acceptată și de Russu, dar statutul i.-e. al acestei baze este îndoielnic (cu excepția termenilor germanici pentru „scândură”, Pokorny, IEW mai citează sanscr. bardhakaḥ „care taie”, care însă reprezintă o var. a lui vardhakaḥ < vardh- „a tăia” Mayrhofer II, 411, III, 157, și gr. πέρθειν „a distruge, devasta”); Russu mai indică și o altă bază posibilă, i.-e. *u̯er- „a închide, acoperi, adăposti”; Rohr, KREW sugerează un derivat cu -r- de la *bhedh- „a îngropa, a înfige (mai ales, în pământ)”, ceea ce însă presupune o metateză -dr- > -rd-; pentru -o- aton, neașteptat la un cuvânt foarte vechi, Densusianu propune labializarea unui ă ca în boteza < baptizare, dar Russu observă că -o- pretonic mai apare în cuvinte de substrat cum ar fi copac și șopârlă. Nu este exclusă nici o formație de la baza romanică bord- (< germanic *bord „scândură”), de la care un derivat cu sensul „casă rudimentară (de scânduri)” este atestat în domeniul galo-romanic (v.fr. borde, cu derivatul bordel împr. în it. și în alte limbi) TDRG1 („cf. it. bordello, fr. bordel, la origine «cocioabă, colibă sărăcăcioasă»”), Th. Capidan, DR 3, 221, Pușcariu, St. Ir. II, 280 // ← burdă, bujdă = budă (< pol., rus. buda), cf. și bujdei CDER 1026; bg. bordel´, burdel´ (probabil de origine romanică) DA (dar acest cuvânt e mai probabil fie din rom., cf. Th. Capidan, DR 3, 221, fie de la aceeași bază veche balcanică); ← bortă CDED II, 23; ← bord „bolovan” (< gr.) E. Gamillscheg, „Romania Germanica” II, 263; et. nec. DEX.

Fam.: bordeiánă s.f. nume de vacă 1887-1888 (com. Marian, în DA); bordeiáș s.n. (dim.) 1682 (Dosoftei, V. S. I, 99v); bordeúț s.n. (dim.) 1683 (var. bordeiúț, Dosoftei, V. S. II, 11r); bordiáș s.m. „om care locuiește în bordei” 1907 (I. B. Brebenel, în „Țara Oltului”, apud DA); bordúș1 s.n. (dim.) 1891 (GCR II, 334) ← bordei, cu substit. finalei.