BÚRTĂ s.f. „abdomen; (p. anal.) parte umflată, proeminentă a unor obiecte – ventre” 1691-1697 (T. Corbea, D. 26; anterior, incert, 1538-1544, antrop. Búrtul, DERS), var. bấrtă.

Et. nes., posibil el. de substrat înrudit cu borț (ceea ce ar presupune evoluția sem. „sarcină” > „burtă mare”), derivat în -t- de la rădăcina i.-e. *bher- „a purta”, cf. alb. (m)barsë „gravidă” (< *bartya), bark „burtă”, got. baurþei, germ. Bürde, v.engl. byrðen (> engl. burden), v.nord. byrðr „sarcină, povară”, v.germ. de sus burt, v.nord. byrð (> engl. birth) „naștere”, gr. φόρτος „sarcină, povară”, sanscr. bhr̥tíḥ „suport, susținere”, bhr̥táḥ „purtat” G. Giuglea, „Langue et littérature” IV, 1947, 172-174, Russu, Etnogeneza, 279-280, SDEM 64, C. Poghirc, ILR II, 355, Ivănescu, ILR, 262, Boerescu, ERC, 234, -u- reflectând probabil gradul redus (bhr̥-) al rădăcinii, întâlnit și în termenii germanici și sanscriți mai sus citați (C. Poghirc, ILR II, 355, Ivănescu, ILR, 262); Russu, loc. cit. indică și i.-e. *bu-/bhu- „a umfla”, cf. sanscr. bhū-ri-ḥ „abundent, mult, tare”, let. būra „grămadă, mulțime”, mai puțin probabil. Cuvântul, inițial expresiv, a înlocuit, ca termen nemarcat pentru abdomen, în sudul teritoriului daco-român (și în limba standard), vechii termeni moșteniți pântece și vintre. // Vechi germanic (gepid), cf. got. baurþei, v.germ. de sus burdī „sarcină” (< proto-germ. *burþī) Diculescu, Die Gepiden, I, 1922, 177; bg. tărbuch > *búrtăh (cf. burdahan, bârdahan, burduhos, burtucale, burduh/burduf) G. Pascu, Archivum Romanicum 7, 566; scr. trba, cu metateză SDLR; sg. refăcut din pl. borți al lui borț (cuvânt de origine expresivă) CDER 1037; lat. uolŭtus G. Giuglea, DR 4, 1924-1926, 1554; de la aceeași bază turco-mongolă ca și burduf, cu un sens inițial de recipient, cf. mongol bortuγu „albie, găleată, sac de piele”, kalmâk bortoγa „sac de piele, burduf”, intrat probabil de la huni J. Hubschmid, RRL 25, 1980, nr. 5, 518-519; înrudit cu buric și burduf, cu sufixul hipocoristic slav -ta P. Skok, ZRPh 50, 1930, 274-275; împrumut slav (înrudit cu borț), cf. pol. brzuch(o), ceh. břich(o), rus. brjucho „burtă”, brjuchataja „grasă” CDED II, 23-24; bg. burta, de la aceeași bază ca bortă1, cu un sens de bază „cavitate” ȘDU6 (de fapt, bg. burta e un termen dial. împrumutat din română BER I, 91); ← bortă1 LM Gl.; et. nec. DA, DEX.

Fam.: búrde s.m. „om cu burta mare” 1887 (Bugnariu, N., în DA) ← burte(a), infl. de burduf1, burdihan º // ← burduhan DA; burdúle s.m. „om sau animal cu burta mare” 1885 (H. X, 85), var. burdúlea ← burde; burtán s.n. (Olt., V Munt.) „stomac de porc; tobă (preparată în stomacul porcului)” 1963-1964 (anchete NALR – O., în SCL XVIII (1967), nr. 6, 618) ← burtă (cu un sens specializat „stomac sau cec de porc”) Mărgărit, CES, 52-53; burtăvérde s.m. (ironic, înv.) „burghez, materialist” 1871 (Alecsandri, O. V, 121), probabil construit după expr. român verde ȘDU4; burtăverzíme s.f. (înv., col., ironic) 1885 (Dobrogeanu-Gherea, O. C. I, 332) ← burtăverde; búrtea s.m. (fam.) „om cu burta mare sau mâncău” 1558 (antrop., DERS; ca apelativ, 1895, Rev. crit. lit. III, 91), var. búrte; búrteș adj. (rar) „cu burta mare” 1912 (DA s.v. burtă) ← burtea; burticál s.n. (Teleorman, hapax, H. XIV, 73, în DA) „un fel de cojoc” 1885 ← *burticar (← burtică) DA; burticán s.n. (Olt., V Munt.) „stomac de porc; tobă (preparată în stomacul sau cecul porcului); (pl.) intestine de porc” 1963-1964 (anchete NALR – O., în SCL XVIII (1967), nr. 6, 618) ← burtică ← burtă (cu un sens specializat „stomac sau cec de porc”) Mărgărit, CES, 52-53, posibil infl. și de burdihan (= burduhan); burtícă s.f. (dim.) 1780 (antrop., Iorga, S. D. XIV, 101); burtichél s.n. (Olt., rar) „tobă preparată în cecul porcului” 1967 (Gl. Olt.), var. burticél ← burtică ← burtă (cu un sens specializat „stomac sau cec de porc”) Mărgărit, CES, 52-53; burticícă s.f. (dim.) 1912 (DA) ← burtică; burtiéră s.f. „centură în zona abdomenului și a șoldurilor; (recent, fam.) bandă în partea de jos a ecranului TV, pe care sunt afișate titlurile știrilor sau știri pe scurt” 1926 (Camil Petrescu, T. I, 406) ← burtă, după fr. ventrière; burtós adj. „cu burtă mare” 1845 (Heliade-Rădulescu, O.2 III, 125), var. bortós2; burtói s.n. „burtă mare; (Olt., V Munt.) cecul porcului, tobă (preparată în stomacul sau în cecul porcului)” 1963-1964 (anchete NALR – O., în SCL XVIII (1967), nr. 6, 619); burtucálă s.f. (Munt., Dobr.) „borhot; resturi de la prepararea săpunului sau a coloranților; amestec de făină, apă, tărâțe, folosit la apretat urzeala; (la pl. burticále, burtucále, Olt., Hațeg) intestine de animale”, var. turbucálă „reziduuri de la fabricarea săpunului; noroi subțire” 1895 (Rev. crit. lit. III, 91) ← burticane, pl. lui burtican Mărgărit, PED, 37-40; var. turbucală, prin metateză; burtumán s.m. (Mehed., rar) „tobă preparată în stomacul porcului” 1963-1964 (anchete NALR – O., în SCL XVIII (1967), nr. 6, 619), var. burtumál ← burtă (cu un sens specializat „stomac sau cec de porc”) Mărgărit, CES, 52-53, cu sufixul augm. -oman.

Cf. borț.