CIOÁREC [ar. cioáric „ciorap, jambieră”] s.m. „(la pl.) pantaloni țărănești; ciorapi de lână subțiri și colorați; stofă albă, groasă, de lână – pantalon paysan; sorte de jambières paysannes; étoffe de laine blanche” 1505 (top. Cioarecul, nume de munte, posibil provenit dintr-un antrop. poreclă; cf. și Ciorecești, nume de sat, 1522), var. cioáric1, cióric2.

Et. nes., probabil element vechi germanic, cf. gotic þiuhbrōks (formă citată de REW 8967 ca etimon pentru latina târzie tubrūcus), propus de Diculescu, Die Gepiden, 179-180, în forma *þeuhbrōk, ca etimon al lui tureatcă, tureci, cf. v.germ. de sus theohproch, diochpruoch „pantaloni” (*þeuhbrōk < *þeuh „coapsă”, cf. v.engl. théoh, v.germ. de sus theoh, dioh + *brōk „pantalon”, cf. v.engl. brōk, v.germ. de sus bruoch), cu spiranta interdentală þ pronunțată ca t și evoluția fonetică tiu- > ti̯o- > čo- și înlocuirea finalei neobișnuite -oc(u) cu sufixul -icu(s) (cuvânt intrat în alte limbi romanice – it. de nord, occ., cat., mozarabă – însă de la un prototip cu tu- în silaba inițială, cf. lat. târzie tubrūcus REW 8967; o formă cu tiu- a acestui cuvânt stă probabil și la baza alb. tirk, cf. M. Huld, „Zeitschrift für vergleichende Sprachforschung” 98/1, 1985, 102) º sau el. de substrat Reichenkron, Dak. 103-105, Mihail TPP, 69-70 (care propun derivarea dintr-un radical i.-e. *(s)keu „a acoperi, a înveli”, Pokorny 951-953, a cărui existență nu este însă sigură, v. Mayrhofer, s.v. skunāti) // Celelalte soluții sunt inacceptabile din cauza vechimii și răspândirii cuvântului (în dacoromână și la sud de Dunăre; cf. Th. Capidan DR 4, 1924-1926, 265): rom. tureci (pl. lui tureac < tc.) SDLR; tc. çarık „încălțăminte de piele purtată de păstori și de țărani” ȘIO, V. Bogrea DR 4, 1924-1926, 852, I. I. Russu, CL 13, 1968, 2, 350; ← cior ← picior LM (improbabil, deoarece cuvântul este prea vechi și prea răspândit pentru a proveni dintr-o formă accidentală); magh., cf. szövedék, szövés, szövet „bucată de pânză” CDED II 490; rom. *ițarici < ițari (cuvânt din substrat) CDER 1948.

Fam.: ciorecá1 vb. (Hațeg) „a se îmbrăca cu cioareci” 1929 (part. ciorecát); ciorecár s.m. „țăran care poartă cioareci” 1881, var. cioricár; ciorecáși s.m.pl. (dim.) 1825; ciorecúți s.m.pl. (dim.) 1825; înciorecá vb. „a se îmbrăca cu cioareci” 1913, var. înciorocá.

Cf. bráce.