COÁCĂZĂ s.f. (bot.) „mic fruct comestibil, de culoare roșie, albă sau neagră, dispus în ciorchine, a diferiți arbuști din familia Ribes; (Buc.) agrișă; (Trans.) merișor; afină; (Trans.) mic arbust din familia ericaceelor (Bruckentalia spiculifolia); (Mehed.) ghimpe – groseille, cassis; groseille à macquereau; myrtille, airelle; viorne; épine” c.1650 (Anon. Car.), var. cloácăză, coácăță.

Cuvânt probabil de substrat, format de la baza kokk- „mic obiect rotund” + sufixul dim. -zë, cf. alb. kokëzë „boabă, bomboană, fruct”, koqëz „varietate de smochină; bobiță”, kokërr „boabă, bob”, kokël „cocoloș, bulgăre”, kok „fruct” (cf. Vătășescu, VLA, 153), kokë „cap”, koqe „boabă” (DA: < alb. *kokëzë, DEX: cf. kokëzë). Baza kokk- < lat. coccum, *cocca, cu sensurile romanice „mic obiect rotund, boabă, sâmbure” (REW 2009), cf. coc3, coacă2, coc5 (s.v. coacă2) Brâncuș, VA, 66-67, Mihăilă, CSCA, 226-227. Atașarea suf. diminutival de substrat -ză a putut avea loc inclusiv în lat. dun., cf. -uș(ă) din auș, cătușă, mătușă (CDER 2176: lat. coccum, pl. *cocca > *coacă + -ză, ca în cinteză, pupăză) // Magh. kokoyza, kokolyza CDED II 49, TDRG1; cf. bg. kokazi, magh. kokolyza CADE.

Fam.: coácăz s.m. „arbustul care produce coacăze” 1783 (Benkö 411), var. coácăț; cocăzár s.m. „smirdar (Rhododendron kotschyi); merișor (Vaccinium vitis idaea); trandafir sălbatic, măceș” 1893 (var. cocozár DDRF), var. coacăzár ← coacăz.

Cf. coácă2, coácin, coc1,2,3, cócă1,2.